Petrolul Ploiești nu se va putea baza în următoarea perioadă pe Liviu Argeșanu, unul dintre cei mai promițători tineri din lotul pregătit de Ricardo Sousa. Mijlocașul în vârstă de 16 ani și jumătate a suferit o accidentare la echipa de tineret și va lipsi între două și patru săptămâni.
Argeșanu a fost rezervă la meciul cu Rapid, apoi a coborât la formația de tineret pentru partida disputată la Cluj, împotriva celor de la CFR. Petrolul a obținut un rezultat de 1-1, iar mijlocașul a avut una dintre cele mai bune evoluții ale echipei înainte să sufere o întindere de ligamente.
Fotbalistul a debutat în acest sezon la seniori și a strâns deja patru apariții: trei în Superligă și una în Cupa României. În condițiile în care campionatul se va întrerupe pe 19 septembrie pentru meciurile echipei naționale din Liga Națiunilor, revenirea sa la Petrolul este estimată pentru luna octombrie.
Convocat la naționala U16
Liviu Argeșanu este internațional U16, la fel ca Ștefan Rădulescu și Rareș Manolache. Numele său se află pe lista selecționerului pentru acțiunea programată în septembrie, iar o recuperare fără probleme i-ar putea permite să răspundă convocării. El este unul dintre puținii jucători din lotul naționalei de vârstă care au evoluat deja în Superligă.
Accidentarea îi complică planurile lui Ricardo Sousa, care nu îl are disponibil nici pe Dele Israel. Mijlocașul nigerian are probleme la un genunchi și nu a mai jucat de la partida cu Oțelul. Deși a revenit la antrenamente, el nu este încă apt și ar urma să reintre în lot pentru meciul cu Corvinul, programat duminica viitoare pe stadionul „Ilie Oană”.
Două meciuri cu Universitatea Cluj
Petrolul va juca vineri, de la ora 21.00, pe terenul Universității Cluj. Echipa ploieșteană va face deplasarea cu autocarul și va reveni sâmbătă, urmând ca marți să se întoarcă la Cluj pentru partida din Cupa României, de această dată cu avionul, în dimineața jocului.
Formula de start pentru meciul de Cupă va depinde de rezultatul confruntării din campionat și de starea lotului. În principiu, partida este destinată fotbaliștilor tineri și celor care au adunat mai puține minute în Superligă.
Clubul ploieștean a oficializat și despărțirea de Bogdan Marian. Contractul acestuia a fost reziliat, iar fotbalistul ar putea ajunge la Unirea Slobozia, în liga secundă. Marian nu se mai afla la echipă din luna iunie, însă Federația Română de Fotbal a confirmat abia recent, din punct de vedere legal, încheierea colaborării.
În această vară, jucătorul a susținut probe la o formație din liga a doua belgiană. Ulterior, s-a întors în Anglia, unde s-a antrenat cu o echipă din liga a patra.


