Două persoane rănite într-un accident la intersecția DJ 102 cu DN1B, lângă Ploiești

0
83
Două persoane rănite într-un accident la intersecția DJ 102 cu DN1B, lângă Ploiești

Un accident rutier produs luni după-amiază în zona giratoriului suspendat de lângă Ploiești s-a soldat cu rănirea a două persoane. Impactul a avut loc pe DJ 102, la intersecția cu DN1B, pe breteaua de legătură dintre cele două drumuri.

Potrivit primelor verificări, o femeie de 39 de ani conducea un autoturism pe DJ 102, iar la kilometrul 3+800 a intrat în coliziune cu o mașină care circula pe DN1B, dinspre Blejoi către Ploiești. Celălalt autoturism era condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani.

Ambii șoferi au fost răniți în urma impactului și au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Polițiștii i-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

Cercetările continuă

Serviciul Rutier Prahova verifică în continuare circumstanțele accidentului. Ancheta urmează să stabilească exact cum s-a produs coliziunea și care au fost cauzele acesteia.