Policonsumul, asocierea alcoolului cu substanțe psihoactive noi, începe frecvent în adolescență, când sistemul nervos este încă în dezvoltare. Maria Popescu, managerul Centrului de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri „Sf. Stelian” din București, avertizează că acest tip de consum accelerează instalarea dependenței și poate agrava rapid starea pacienților.
Declarația a fost făcută vineri seară, la Medika TV. Potrivit managerului, primele consumuri apar de multe ori la 15-16 ani, iar în unele cazuri chiar în jurul vârstei de 12 ani, într-o etapă în care creierul și personalitatea adolescentului nu sunt încă formate complet.
Maria Popescu a povestit că un pacient de 19 ani, aflat la prima internare, era conștient de efectele consumului. Tânărul a refuzat să continue un program creativ și să rămână în zona destinată cazurilor cronice, spunând că simte că are „creierul prăjit”.
Substanțele se schimbă rapid
Managerul susține că pacienții își dau seama, în multe situații, de consecințele consumului, însă această conștientizare apare uneori foarte târziu. Riscurile sunt amplificate de faptul că substanțele utilizate se modifică rapid, iar consumatorii nu știu întotdeauna ce au luat.
Spitalul „Sf. Stelian” are un analizor cantitativ care îi ajută pe medici să identifice substanțele consumate. Aparatul nu poate însă acoperi întreaga gamă de produse existente, deoarece pe piață apar constant variante noi.
În prezent, ar exista peste 1.300 de substanțe psihoactive, iar în unele combinații pot fi întâlnite între 10 și 15 substanțe diferite. Potrivit Mariei Popescu, astfel de cocktailuri au efecte variate, înrăutățesc starea pacientului și favorizează instalarea mai rapidă a dependenței.

