Fotografiile realizate în mai 2006 surprind Piața Obor într-o zi obișnuită de lucru, cu tarabe de beton, vânzători și marfă așezată fără prea multe artificii. Imaginile readuc în prim-plan atmosfera celei mai mari piețe din București, cu fântâni capricioase, sacoșe de rafie și negocieri purtate printre lăzi și cartoane.
Tarabele lungi erau numerotate în cercuri, asemenea unor locuri de teatru: 38, 39, 40. Multe rămâneau goale în timpul săptămânii, urmând să fie ocupate la sfârșit de săptămână. Pe mesele pline se vedeau ridichi, ceapă verde, salată și portocale aranjate în piramide, în timp ce pe jos se adunaseră coji, hârtii și bucăți de carton.
La intrare, o placă vopsită în roșu preciza că vânzarea era permisă doar celor care aveau „certificat prod. vizat la zi” și „buletin iden.”. Printre tarabe, lăzile cu marfă erau acoperite cu pături cunoscute în aproape toată România sub numele de „Răpirea din Serai”.
Fântâna și serviciile din piață
O fântână din cărămidă, prevăzută cu patru robinete, apărea în fotografii alături de un bărbat cu părul alb, care își umplea o sticlă de Cola. Doar o parte dintre robinete funcționau de obicei, atunci când instalația nu era complet defectă. În apropiere se aflau două gherete, una pentru cafea și alta pentru servicii Xerox.
O altă imagine îi arată pe doi comercianți lângă un morman de fasole neagră și roșie, marfa putând fi confundată la prima vedere cu semințele de floarea-soarelui. Unul dintre ei ține o țigară în colțul gurii, iar celălalt își sprijină mâna pe umărul prietenului. Lângă ei se află un cântar albastru, cu talger din tablă.
Piața Obor din acei ani era asociată cu produsele transportate în sacoșe de rafie sau în pungi de la Metro, cu geaca de blugi purtată peste tricou și cu drumurile de sâmbătă dimineața. Un bucureștean care avea 25 de ani în 2006 își amintește tarabe cu roșii și piersici, prețuri negociate și bani rămași în buzunar după cumpărături.
Locul era neîngrijit, dar avea propriul ritm: se vorbea tare, se făceau glume cu necunoscuții, iar negocierea era aproape obligatorie. Pentru cei care au cunoscut piața la acea vârstă, imaginile păstrează nu doar aspectul Oborului, ci și o perioadă în care Bucureștiul semăna cu un talcioc aglomerat și vesel.
