Școala Europeană de Ecografie pentru Chirurgi se deschide la București

0
48
Școala Europeană de Ecografie pentru Chirurgi se deschide la București

Bucureștiul găzduiește, în premieră, Școala Europeană de Vară de Ecografie pentru Chirurgi, un program internațional dedicat folosirii ecografiei în practica chirurgicală. Lucrările încep mâine și se încheie pe 16 octombrie, reunind experți și cursanți din mai multe țări europene.

Inițiativa și coordonarea primei ediții îi aparțin medicului prahovean Călin Tiu, medic primar chirurgie generală, doctor în științe medicale și director medical al Spitalului Municipal Câmpina. El este și președinte ales al Asociației Române pentru Chirurgie Endoscopică (ARCE), mandatul urmând să fie exercitat în perioada 2027-2029.

Evenimentul este organizat la Hotel Novotel și la Surgical Training Institute din București. Programul continuă și dezvoltă cursurile de ecografie pentru chirurgi lansate în 2017 sub egida European Association for Endoscopic Surgery (EAES) și preluate ulterior de ARCE.

Experți și cursanți internaționali

La reuniune și-au anunțat participarea 19 experți din Germania, Grecia, Israel, Olanda, Spania și România. Printre lectorii internaționali se numără Andreas Melzer, profesor de tehnologie medicală, director fondator al IMSaT, la University of Dundee din Scoția, și director al ICCAS, la University of Leipzig din Germania, precum și Andeei Keidar, profesor de chirurgie la Tel Aviv.

România va fi reprezentată de chirurgi cu activitate clinică și universitară din București, Craiova, Cluj, Timișoara, Bistrița și Câmpina. La curs s-au înscris medici din Bulgaria, Cipru, Germania, Grecia, Italia, Republica Moldova și România, iar interesul pentru program a venit din partea chirurgilor din peste 50 de țări.

Participanții vor asista la prezentări, demonstrații și sesiuni practice. Printre activitățile pregătite se află ecografii de diagnostic și exerciții pentru ghidarea unor proceduri intervenționale, realizate de cursanți pe voluntari sau pe mulaje special concepute.

Ecografia, folosită în deciziile chirurgicale

Cursurile pun accent pe particularitățile ecografiei utilizate de chirurgi. Instrumentul poate sprijini evaluarea preoperatorie, stabilirea rapidă a leziunilor, alegerea conduitei intervenționale, ghidarea intraoperatorie și verificarea evoluției pacientului după operație.

Organizatorii urmăresc, de asemenea, evidențierea rolului ecografiei în reducerea timpului de decizie și în limitarea costurilor din sistemele medicale. O temă distinctă a primei ediții este legătura cu inteligența artificială, care schimbă deja modul în care este folosită imagistica medicală.

Programul se desfășoară cu sprijinul unor organisme medicale internaționale, între care European Association for Endoscopic Surgery, International Society for Medical Innovation and Technology și European Association of Focused Ultrasound.

Experiența medicului Călin Tiu

Călin Tiu are o activitate de mai multe decenii în organizații medicale și proiecte internaționale. Între principalele sale responsabilități și proiecte se numără:

  • membru fondator al European Association for Study of Acute Abdominal Pain, înființată la Lisabona în 1996;
  • președinte fondator al Fundației Medis, din 1998;
  • președinte al International Society for Medical Innovation and Technology, în perioada 2009-2010;
  • președinte al celei de-a XXI-a Conferințe a International Society for Medical Innovation and Technology, organizată la Sinaia în 2009;
  • membru al Comitetului pentru Tehnologie al European Association for Endoscopic Surgery, între 2012 și 2016;
  • fondator și coordonator al programului SurgUs de educație în ecografie pentru chirurgi, derulat sub egida EAES în perioada 2017-2026;
  • trezorier al Societății Române de Chirurgie Endoscopică, între 2013 și 2025;
  • membru al International Board of Society for Laparoendoscopic Surgeons din America, în perioada 2005-2026;
  • responsabil de pachete de lucru în proiectele europene FUSIMO, KTS, SurgTTT, EASIER și MIREIA, între 2011 și 2019.

Asociația Română pentru Chirurgie Endoscopică reunește sute de profesioniști din țară și din străinătate, în principal chirurgi generaliști, dar și specialiști din alte ramuri medicale, anesteziști și gastroenterologi.