Polițiștii au făcut, joi, 15 octombrie, 19 percheziții domiciliare în municipiul Brăila, într-un dosar penal care vizează dispariția unor medicamente și materiale sanitare din unități medicale publice. Ancheta este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.
Acțiunea a fost desfășurată de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști ai Poliției Municipiului Brăila. Cercetările urmăresc posibile fapte de furt, delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals.
Medicamente și materiale sanitare vizate
În cauză este cercetată o asistentă medicală în vârstă de 54 de ani. Femeia este suspectată că ar fi sustras, pe o perioadă îndelungată, cantități importante de medicamente cu regim strict, inclusiv opioide precum Mialgin.
Anchetatorii verifică dacă au fost însușite sau folosite fără drept medicamente injectabile supuse unui control special, precum și materiale sanitare aflate în incinta unităților spitalicești.


