Dosarul medicului Liliana Coldea, trimis în judecată pentru 12 fapte de luare de mită

0
15
Dosarul medicului Liliana Coldea, trimis în judecată pentru 12 fapte de luare de mită

Dosarul în care Liliana Coldea, fost manager al Spitalului Județean Sibiu și al Spitalului CF Sibiu, este acuzată de luare de mită a fost înregistrat la Tribunalul Sibiu. Medicul cardiolog, în vârstă de 54 de ani, a fost trimisă în judecată pentru 12 infracțiuni de luare de mită aflate în concurs real.

Cauza a fost înscrisă miercuri, 14 octombrie, pe rolul Secției penale a Tribunalului Sibiu, iar obiectul dosarului este „luarea de mită”. La momentul înregistrării, instanța nu stabilise încă data primei înfățișări.

Înainte de începerea judecății pe fond, dosarul va trece prin camera preliminară. În această etapă, judecătorul verifică legalitatea rechizitoriului, a probelor și a actelor întocmite de procurori în timpul anchetei.

Acuzațiile procurorilor

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anunțat că cercetările au fost finalizate la 8 septembrie 2026, iar rechizitoriul a fost înaintat instanței. Potrivit anchetatorilor, între februarie și august 2024, Liliana Coldea ar fi primit bani și bunuri de la pacienți sau aparținători, în legătură cu realizarea actului medical.

Faptele ar fi fost comise pe perioada în care medicul lucra la Spitalul General C.F. Sibiu, unitate devenită ulterior Spitalul Municipal Sibiu. Procurorii au precizat că trimiterea în judecată reprezintă finalul anchetei penale și sesizarea instanței, fără să înlăture prezumția de nevinovăție.

Dosarul a fost deschis în urma unor percheziții efectuate pe 26 septembrie 2024 la biroul medicului din Spitalul CF Sibiu și la domiciliul acesteia. La acel moment, anchetatorii vorbeau despre 13 infracțiuni de luare de mită, pentru bani și bunuri despre care susțineau că ar fi fost oferite atât pentru facilitarea accesului la servicii medicale, cât și după efectuarea acestora.

Liliana Coldea. Foto arhiva turnulsfatului.ro
Liliana Coldea. Foto arhiva turnulsfatului.ro

În seara perchezițiilor, Liliana Coldea a fost reținută. A doua zi, Tribunalul Sibiu a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, medicul fiind cercetat atunci pentru 11 fapte de luare de mită. În urma contestației, Curtea de Apel Alba Iulia a înlocuit, pe 3 octombrie 2024, arestul preventiv cu măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Fost manager al spitalelor

Liliana Coldea a condus Spitalul Județean Sibiu între 8 mai și 18 noiembrie 2020. Ea și-a dat demisia după o perioadă marcată de mai multe scandaluri.

Medicul a participat și la concursul pentru funcția de manager al Spitalului Municipal Sibiu, însă nu a fost declarată admisă. Nota inițială a fost 6,42, iar după contestație a crescut la 6,57, insuficient pentru promovarea concursului.

Comisia de contestații a majorat nota pentru proiectul de management de la 4,37 la 4,71 și pe cea de la interviu de la 7,69 la 7,92. Nota obținută la testul grilă a fost 7,20.

Liliana Coldea beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.