Accor aduce la Ploiești brandurile Mercure și ibis: 185 de camere, din 2028

0
20
Accor aduce la Ploiești brandurile Mercure și ibis

Ploieștiul va avea, în premieră, hoteluri operate sub branduri internaționale. Grupul Accor a încheiat contracte de franciză pentru dezvoltarea unui hotel Mercure și a unuia ibis, cu deschiderea estimată în 2028.

Proiectele vor adăuga 185 de camere la oferta de cazare a orașului. Mercure Ploiești va avea 125 de camere, iar ibis Ploiești este proiectat cu 60 de camere.

Două proiecte, parteneri diferiți

Hotelul Mercure va fi realizat împreună cu Class Beton Agregate SRL. Unitatea va include camere pentru familii și apartamente, astfel încât să poată primi categorii diferite de călători.

Class Beton Agregate este producător de beton și este deținută în proporție de 65% de Fundația Suflare de Viață, în timp ce participația rămasă îi aparține lui Marius Țapu.

„Parteneriatul cu Accor reprezintă un moment important pentru compania noastră. Suntem încrezători că reputația internațională solidă a brandului Mercure, alături de expertiza și modelul operațional Accor, ne vor permite să dezvoltăm un hotel care să răspundă nevoilor călătorilor moderni și să contribuie, în același timp, la dezvoltarea continuă a Ploieștiului ca destinație atractivă atât pentru business, cât și pentru leisure”, a declarat Marius Țapu, proprietarul Class Beton Agregate.

Hotelul ibis va fi dezvoltat în parteneriat cu Elmo Prod SRL și va reprezenta primul proiect din domeniul hotelier al companiei. Firma activează în producția de construcții metalice și este controlată de Vicențiu și Mariana Emilia Constantinescu.

„Am ales ibis pentru primul nostru proiect hotelier datorită notorietății sale internaționale și unei propuneri de valoare clare, bazate pe calitate, accesibilitate și confort fără complicații. Prin ibis Ploiești, ne propunem să dezvoltăm un hotel modern și de încredere, care să răspundă nevoilor călătorilor de business și leisure și să contribuie la dezvoltarea continuă a ofertei hoteliere a orașului”, a transmis Vicențiu Constantinescu.

Frank Reul, vicepreședinte pentru dezvoltare în cadrul diviziei Accor Premium, Midscale & Economy Eastern brands, Europe, Balkans, Italy & Greece, spune că România este una dintre piețele cu cea mai rapidă dezvoltare pentru grup în Europa de Est.

„România rămâne una dintre cele mai dinamice piețe de dezvoltare pentru Accor în Europa de Est, susținută de cererea solidă pentru călătorii și de interesul tot mai mare al investitorilor pentru brandurile hoteliere internaționale. Aceste noi proiecte ne vor permite să ne extindem oferta către un număr tot mai mare de călători din România și să continuăm dezvoltarea unor destinații atractive, cu potențial de creștere, precum Ploiești”, a declarat Frank Reul.