Consiliul Județean Giurgiu și Crucea Roșie – filiala Giurgiu organizează, pe 25 septembrie, o acțiune medicală destinată persoanelor vulnerabile din municipiu. Consultațiile vor avea loc începând cu ora 9:00, în parcarea din fața sediului Consiliului Județean.
Caravana medicală va oferi gratuit mai multe servicii de bază:
- electrocardiograme;
- ecografii;
- spirometrie;
- determinarea glicemiei;
- măsurarea tensiunii arteriale.
Programările se fac la numărul de telefon 0346 566 137. Pentru stabilirea unei programări, este necesară lăsarea unui mesaj.


