România funcționează pe un model fragil: consum finanțat prin datorie și instituții roase de improvizație politică. Profesorul Ion Pohoață analizează fără menajamente legătura dintre deficit, rating de țară, populism și provizorat, arătând că prosperitatea reală nu se construiește fără investiții, reguli stabile și reforme asumate.
PSD invocă o presupusă „împingere” spre colaborarea cu AUR, prin vocea vicepreședintelui Gabriel Zetea, prezentând această variantă drept sacrificiu pentru interesul național. Declarațiile lui Veștea, care se recomandă drept ardelean tocmai pentru a sugera competență, și cele ale lui Marcel Ciolacu, care se distanța de Moldova, reflectă o segregare geografică transformată în argument politic, cu efecte directe asupra regiunilor ignorate, precum Moldova, lipsită de autostrăzi timp de trei decenii.
Armata, biserica și justiția, pilonii ordinii statale, traversează propriile crize. Armata a început să gestioneze mai bine incidentele cu drone, dar corupția la vârf rămâne o problemă. Justiția, specializată în dosare care se rostogolesc până se prescriu, diluează sentimentul de legalitate, iar Comisia Europeană continuă să semnaleze derapajele pe care instituțiile române le ignoră.
Legea salarizării unitare, obligație asumată prin PNRR, a rămas nescrisă în mandatele a trei miniștri ai muncii pesediști, deși Banca Mondială a fost plătită pentru asistență tehnică. Motivul e simplu: o lege nescrisă poate fi criticată electoral, în timp ce una semnată atrage nemulțumiri. PSD a exploatat această logică prin sindicate, lăsând un proiect neterminat în brațele lui Dragoș Pâslaru, la al doilea interimar al Ministerului Muncii.
Legea supără pentru că introduce o filosofie a nivelării într-un sector public supradimensionat, unde sporurile și partea variabilă a salariilor au funcționat ca instrumente electorale. Inițiativa PSD de a bloca vânzarea acțiunilor companiilor de stat până în 2027 consolidează același model: un aparat de stat costisitor, menținut pentru că generează voturi, nu valoare reală.
Rareș Bogdan a numit legea „fraudă morală”, vizându-l pe Ilie Bolojan, nu pe autorii reali ai blocajului. Sorin Grindeanu a cerut ca nimeni să nu piardă prin această lege, o poziție imposibil de susținut fără costuri bugetare suplimentare. Între declarații răsunătoare și reforme evitate, România rămâne captivă aceluiași cerc: pâine și circ, finanțate pe datorie.
