Femeie de 57 de ani, rănită pe Calea Craiovei din Pitești. Ce au stabilit polițiștii

0
41
Femeie de 57 de ani, rănită pe Calea Craiovei din Pitești. Ce au stabilit polițiștii

O femeie în vârstă de 57 de ani a fost accidentată de o mașină, marți seară, 4 noiembrie, pe strada Calea Craiovei din Pitești. Victima a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.

Potrivit verificărilor efectuate de Biroul Rutier Pitești, femeia, domiciliată în municipiu, traversa strada când a fost lovită de autoturism. La volan se afla un bărbat de 52 de ani, tot din Pitești, care circula pe strada Tineretului către Calea Craiovei.

Cercetări pentru vătămare corporală

Atât șoferul, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest. Rezultatele au arătat că niciunul dintre cei doi nu consumase alcool.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.