Fumul incendiilor din Serbia a acoperit Timișoara. Avertismentul pneumologului Cristian Oancea

0
52
Fumul incendiilor din Serbia a acoperit Timișoara. Avertismentul pneumologului Cristian Oancea

Fumul incendiilor din Serbia a acoperit Timișoara. Avertismentul pneumologului Cristian Oancea

Un nor dens de fum a persistat peste Timișoara vineri, pentru a doua zi consecutivă, după incendiile de vegetație din Serbia. Direcția de Sănătate Publică Timiș le-a recomandat oamenilor să țină ferestrele închise și să evite activitățile în aer liber.

Prof. dr. Cristian Oancea, medic primar pneumolog, vicepreședinte al Societății Române de Pneumologie și prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, avertizează că fumul nu înseamnă doar miros neplăcut și vizibilitate scăzută. Acesta poate conține particule fine și gaze toxice, inclusiv substanțe care afectează respirația chiar și în cazul persoanelor fără boli cunoscute.

Particulele PM2.5 reprezintă unul dintre principalele pericole, deoarece sunt suficient de mici pentru a pătrunde până în zonele profunde ale plămânilor. Expunerea, chiar și pentru o perioadă scurtă, poate duce la iritații ale ochilor, nasului și gâtului, tuse, secreții nazale, respirație șuierătoare, apăsare în piept sau senzație de sufocare.

Riscurile monoxidului de carbon

Fumul provenit de la incendii poate conține și monoxid de carbon. În cantități mari, acest gaz împiedică transportul normal al oxigenului în organism și poate produce manifestări care necesită intervenție medicală.

  • durere de cap și amețeală;
  • greață și vărsături;
  • confuzie;
  • dureri în piept;
  • leșin sau pierderea stării de conștiență.

Pericolul este mai mare pentru persoanele cu astm, BPOC, bronșiectazii, emfizem, fibroză pulmonară și alte afecțiuni respiratorii cronice. Fumul poate agrava și bolile cardiovasculare, diabetul sau obezitatea, iar vârstnicii și femeile însărcinate sunt, de asemenea, categorii vulnerabile.

Persoanele care lucrează afară sau fac efort în exterior inhalează o cantitate mai mare de aer poluat, deoarece respiră mai frecvent. Din acest motiv, sportul și activitățile fizice în aer liber ar trebui amânate atunci când fumul este gros sau calitatea aerului este foarte slabă.

Măsuri pentru reducerea expunerii

În perioada în care fumul ajunge într-o zonă locuită, timpul petrecut afară trebuie limitat. Ușile și ferestrele ar trebui menținute închise, iar aparatele de aer condiționat pot fi setate pe recirculare, dacă au această funcție.

În mașină, geamurile trebuie ținute închise, iar instalația de climatizare folosită tot pe recirculare. Dacă deplasarea nu poate fi amânată, o mască FFP2 sau FFP3, fixată corect pe față, poate diminua cantitatea de particule inhalate, însă nu protejează împotriva gazelor toxice, inclusiv a monoxidului de carbon.

Bolnavii cu afecțiuni respiratorii cronice trebuie să urmeze tratamentul prescris și să aibă la îndemână medicația de salvare, atunci când aceasta le-a fost recomandată. Schema de tratament nu trebuie schimbată sau suplimentată fără sfatul medicului.

Dificultățile severe de respirație, durerile toracice, confuzia, leșinul ori modificarea stării de conștiență impun evaluare medicală de urgență. În cazurile grave, poate fi necesară prezentarea la camera de gardă sau internarea în spital.