Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la 94 de ani, la scurt timp după funeraliile fratelui său

0
52
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la 94 de ani, la scurt timp după funeraliile fratelui său

Prințesa Astrid a Norvegiei, sora mai mare a fostului rege Harald al V-lea, a murit vineri, 11 septembrie, la vârsta de 94 de ani. Decesul a survenit la două săptămâni după moartea fratelui său și la doar două zile de la participarea la funeraliile acestuia.

Palatul Regal din Oslo a anunțat dispariția prințesei, care a avut ultima apariție publică miercuri, la ceremonia funerară dedicată fostului suveran norvegian. Astrid a fost prezentă într-un scaun cu rotile, iar în ultimii ani și-a redus considerabil aparițiile publice.

Mesajul regelui Haakon

„De-a lungul întregii sale vieți îndelungate, prințesa Astrid a reprezentat Casa Regală într-o manieră caldă şi animată de simţul datoriei”, a transmis regele Haakon al VIII-lea în comunicatul Palatului Regal.

În luna august, prințesa Astrid a primit un stimulator cardiac, la fel ca fratele său. Regele Harald al V-lea a murit pe 28 august, la vârsta de 89 de ani, după mai mult de 35 de ani pe tron.

Odată cu dispariția prințesei Astrid, a murit și ultimul dintre cei trei copii ai regelui Olav al V-lea, care a condus Norvegia între 1957 și 1991. Tronul este ocupat acum de Haakon al VIII-lea, fiul lui Harald al V-lea, în vârstă de 53 de ani.