În 1 februarie 1901, Foaia Populară publica un text care surprindea o criză politică românească în toată amploarea ei: „Țara e de trei zile fără guvern; Camerele se întrunesc pentru a amâna imediat ședința; întregul aparat al administrației suferă.” Citit după 125 de ani, fragmentul pare desprins dintr-un ziar de azi. Întrebarea centrală a acelui moment – „Ce guvern vom avea? Nimeni n-o știe” – răsună cu o acuratețe aproape jenantă în România anului 2026.
Contextul din 1901 era diferit, dar tensiunea era aceeași. Guvernul conservator condus de Petre P. Carp, instalat în vara lui 1900, se confrunta cu o situație financiară dificilă: un împrumut extern eșuat, taxe majorate și nemulțumiri inclusiv în propriile rânduri. Toate privirile se îndreptau spre regele Carol I, cel care urma să decidă soarta executivului. Cabinetul Carp a căzut pe 13 februarie 1901, iar liberalul Dimitrie A. Sturdza a format un nou guvern a doua zi.
România din 2026 funcționează după cu totul alte reguli constituționale, dar blocajul politic urmează un tipar familiar. Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis pe 5 mai, după ce moțiunea de cenzură a trecut cu 281 de voturi, PSD votând alături de AUR. De atunci, Cabinetul Bolojan a rămas la Palatul Victoria doar pentru administrarea treburilor curente.
Președintele Nicușor Dan a început consultările cu partidele la câteva zile după demitere, fără ca prima rundă oficială din 18 mai să ducă la conturarea unei majorități. Prima desemnare a venit abia pe 4 iunie: Eugen Tomac, consilier prezidențial și europarlamentar, a primit mandatul de premier, dar și-a depus mandatul zece zile mai târziu, după ce nu a reușit să strângă sprijin suficient.
A doua nominalizare, liberalul Adrian Veștea, a mers până în Parlament, dar Cabinetul său a obținut doar 189 de voturi din cele 233 necesare. Au urmat noi negocieri la Cotroceni, cu PSD propunând numele lui Sorin Grindeanu, iar PNL, USR și UDMR susținând candidatura lui Siegfried Mureșan. Niciuna dintre variante nu a produs o majoritate.
Institutul de Studii Sud-Est Europene, care a semnalat paralela istorică, subliniază că formulările din presa de acum 125 de ani descriu cu precizie dezarmantă un mecanism politic care pare să se repete. Parlamentul se întrunește fără să rezolve criza, administrația suferă, iar întrebarea rămâne aceeași: cine va guverna România?
