Femeie de aproximativ 75 de ani, găsită decedată într-un apartament din Pitești

0
20
Femeie de aproximativ 75 de ani, găsită decedată într-un apartament din Pitești

O femeie în vârstă de aproximativ 75 de ani a fost găsită decedată într-un apartament de pe strada Banat, din cartierul Exercițiu, Pitești. Pompierii au intervenit după ce aceasta nu mai răspundea de câteva zile.

Salvatorii au ajuns la locuință împreună cu o autoscară, un echipaj SMURD și polițiști. Pentru a pătrunde în apartament, pompierii au intrat prin geamul balconului, deoarece ușa nu putea fi deschisă.

Femeia a fost descoperită în dormitor, iar trupul prezenta rigiditate cadaverică. Acest semn indică faptul că decesul s-ar fi produs cu mai mult timp înainte.

La fața locului sunt așteptați polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale, criminaliști și reprezentanți ai Medicinei Legale. Împrejurările în care a murit femeia urmează să fie stabilite în urma cercetărilor și a examinării medico-legale.